“Cumpărătorii nemulţumiţi pot suna un mediator!”

Din luna aprilie 2015 va intra în vigoare o directivă europeană care obligă consumatorii şi comercianţii să rezolve litigiile legate de achiziţiile on-line prin mediere, potrivit ziarulring.ro.

Directiva impune statelor membre să implementeze platforma de soluţionare on-line a litigiilor – SOL. Aceasta va fi o mare bază de date la nivel european unde mediatorii se pot înscrie, ei fiind cei care vor soluţiona toate disputele dintre consumatori şi comercianţi sau producători la achiziţiile on-line. În prezent, dacă ai o nemulţumire, te duci la Protecţia Consumatorilor şi faci plângere.

Din aprilie, cumpărătorii nemulţumiţi pot suna un mediator la alegere sau îl pot accesa on-line, iar mediatorii vor fi obligaţi să ia legătura cu cel reclamat şi să încerce o rezolvare amiabilă a situaţiei. Iar producătorul sau comerciantul ştie că, dacă nu va rezolva la mediator, s-ar putea duce în instanţă şi să piardă.Comisia Europeană a propus pentru România o taxă undeva între 100 şi 150 de lei pentru rezolvarea plângerilor, bani care vor ajunge la mediator. Plata o poate face consumatorul care a iniţiat procedura, dar este posibil să fie obligat şi producătorul ori comerciantul să plătească, în funcţie de cum se decide la mediere.În cazul în care recunoaşte că a greşit, producătorul sau comerciantul plăteşte această sumă părţii.

În caz că reclamaţia se dovedeşte a fi neîntemeiată, plata către mediator va fi suportată de consumator”, a declarat Mugur Mitroi, membru al Consiliului de Mediere din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>