Da linistea mai tare, colega!

 

E un ianuarie cu ger si inghet mai peste tot! Pe alocuri e  inghet si-n minti si-n suflete, se pare! Citesc de cateva zile, in spatiul public virtual, tot felul de opinii cu privire la  organizatii, la liderii ce ne-au reprezentat, la aportul acestora privind evolutia si implementarea cu succes a medierii, la cat au tras pe “barba” lor si cat ne-au dat noua de treaba si da, recunosc, am simtit inca o data gustul amar  al  libertatii de exprimare. Fiecare poate gandi, spune sau scrie tot ceea ce doreste. Asta inseamna ca in acelasi timp si in acelasi spatiu vor co-exista idei, opinii si credinte diverse. Stim amandoi ca parerea si opinia mea sau a ta nu vin numai din credinte si valori interioare, ci se nasc si din diverse interese si nevoi pe care le am si le ai in plan personal, economic si social. Nu e vorba doar despre ceea ce cred eu sau ce crezi tu, sau despre busola noastra morala ci si de valoarea pe care o atribuim diverselor situatii, lucruri sau oameni in functie de pozitia noastra materiala, profesionala, sociala. Am ajuns sa traim intr-un fel de vrajba ideologica, in care parerile definesc apartenentele si starnesc oamenii unii impotriva altora. M-am tot intrebat zilele acestea: mediatorule, de ce atata zgomot? N-ar fi mai bine sa discutam civilizat, sa expunem, fara invective, fara furie si atacuri personale? Si stii ce-mi vine sa strig? Da linistea mai tare, colega! Poate  ne putem asculta gandurile si-n liniste  sa ne-amintim  ce-am simtit cand am ales  profesia de mediator, cate intrebari ne-am pus si cat am cautat inlauntrul nostru  sa vedem daca intr-adevar zace acolo atata entuziasm, empatie, capacitate de a intelege si asculta, rabdare pentru  a creste si  a ne reinventa pana la urma, cat sa ne  putem lua angajamentul asta fata noi  ca profesionisti si fata de profesia asta atat de complexa, care se cheama mediere. Si daca tot e liniste, cum ar fi sa creionam  azi in cuvinte, portretul unui  mediator? Tu, te identifici cu el? Opiniile diferite, interesele contrare nu ne invalideaza ca oameni, ci sunt premisele firesti ale unei societati deschise. Dar  scenariul pe care-l zugravesc uneori generatorii de opinie, care ar trebui mai întai să cunoasca şi să  se informeze, să citeasca pe site-uri si bloguri ale organizatiilor din domeniu si  colegilor de breasla, scenariul asta e horror. Si atunci te-as intreba  politicos: cum de-ai ales sa ramai aici, mediatorule, in aceasta profesie, unde la acest moment  nu există nici un fel de transformare care sa-ti aduca beneficii, nici un suport legislativ care sa te ajute sa  aplici, mult mai facil decat o faci, tot ceea ce-ai dobandit ca profesionist, aici unde notiunile  de echipa sau proiecte sunt blamate si  unde conceptul  de „leader” nu mai are cum să îşi facă loc prin haituiala lipsita de orice  morala adusa în prim-plan, unde nu are cum să existe empatie, pentru că obişnuinţa de a potoli frustrarea cotidiană cu o duşcă de venin, scuipată apoi peste oricine, a devenit a doua natură?  E onorabil ca am ales sa ramanem, dar ar fi si mai onorabil daca in locul  cuvintelor acuzatoare si-atat de lesne aruncate, am veni cu propuneri, proiecte concrete si  idei noi pentru schimbare. Vrem sa simtim respect, pentru noi  ca mediatori si pentru profesie ? Atunci, hai sa-l dam! E simplu! Nicicand nu vom simti respectul, aprecierea, daruirea, empatia, spiritul de echipa, mai profund si mai autentic decat atunci cand le dam! Sunt mediatorul care, in urma cu aproape cinci ani, s-a contopit cu medierea.Cu entuziasmul de inceput al oricarui pionier al profesiei, impreuna cu cea mai faina echipa de oameni, de mentori, specialisti in materie, am contribuit cu  incredere si initiativa, la sustinerea schimbarilor legislative, la toate proiectele si actiunile in vederea consolidarii medierii, a profesiei de mediator. Ei, sunt colegii mei din UCMR, colegii mei din Centrul de Mediere Constanta, sunt oamenii fara de care medierea, ca profesie, ar fi ramas inca multa vreme, intr-un con de umbra. Rober Kiyosaki m-a invatat sa fac numai afacerile care-mi plac si tot Kiyosaki  m-a invatat sa nu ma concentrez asupra esecului, ci sa caut solutii. Nu vrei sa facem asta impreuna? Constientizeaza acest lucru si incearca sa- l aplici. Beneficiile sunt URIASE! Putem fi noi schimbarea!!!

 

Lidia Frunza- Mediator

Director Departament Marketing si Promovare al Asociatiei Centrul de Mediere Constanta- Membru U.C.M.R,  Certificare Internationala in Mediere- Scoala de Formare în Mediere Mugur Mitroi (F.M.M.M. Romania Training School)  în parteneriat cu Federal Mediation and Conciliation Service (F.M.C.S.), Washington DC, U.S.A., Trainer- FMMM, Practitioner  NLP- ARONLP, International Association for Neuro Linguistic Programming, “Persuation Elite”, “Speker Elite”- Andy Szekely,  initiator, coordonator, participant activ in multiple proiecte de promovare a medierii la nivel national si international, alaturi de echipa U.C.M.R.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>