Litigii între profesioniști

    • Incepand din anul 2013, companiile sunt obligate sa se informeze cu privire la avantajele  medierii, inainte de a se adresa instantei de judecata. Fara dovada prezentarii la o astfel de sedinta, judecatorul poate aplica amenzi intre 100 si 1000 de lei, iar din august 2013 sedinta de informare obligatorie cu privire la avantajele medierii devine procedura prealabila obligatorie inaintea inceperii unui proces.  Fara unul dintre documentele emise de mediator, acestea fiind procesul verbal, certificatul de informare sau acordul de mediere, instanta respingea cererea ca fiind inadmisibila.
    • Eficienta medierii in conflictele dintre companii se va face simtita in  timp. Principalele avantaje ale medierii sunt reprezentate de solutionarea litigiului intr-un timp relativ scurt si utilizarea unei posibile intelegeri intre parti, in obtinerea unei hotarari care sa constate intelegerea, ca rezultat al medierii. In plus, costurile sunt mult mai mici, decat in cazul unui proces.
    • Specialistii estimeaza costurile medierii la 25% – 30 % din costurile instantei. In plus, daca au ajuns la o intelegere si este emis un acord de mediere, chiar daca litigiul se afla pe rolul instantei, aceasta este obligata sa ia act de acordul de mediere si la cererea partii sa se restituie taxa de timbru. Popularizarea procedurii de mediere in mediul de afaceri ar putea conduce la o scadere a volumului de dosare pe rol si, in consecinta, la diminuarea perioadei de solutionare a acestora.Practic, se evita toata procedura contradictorie din instanta de judecata, se elimina toate cheltuielile legate de administrarea probatoriului, atat materiale cat si emotionale, prin aducerea martorilor.Problema cu procedurile alternative o reprezinta insa lipsa initiala de incredere, tocmai de aceea legiuitorul  a hotarat   ca medierea sa poate avea loc cu ajutorul unei terte persoane, specializata, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate – Mediatorul .
    • Negocierea initiala sau renegocierea contractelor prin mediere mentine echilibrul, partile constientizand ca un contract in care o parte beneficiaza in detrimentul celeilate parti nu va dura, indiferent de cate clauze contine acel contrat sau de caracterul executoriu al acestuia.
    • Orice persoană fizică sau juridică, înainte de declanșarea unui litigiu între profesioniști, va trebui să facă dovada că a participat la sedinta de informare obligatorie informat cu privire la avantajele medierii.

    • Legea nr. 115/2012, in vigoare din vara anului 2012, a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Concret, in actul normativ se arata, la art. 601, ca “in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii”.Acest lucru inseamna ca, incepand din 2013 se instituie obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta sau pana la termenul dat de instanta in acest sens, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii, adica prin dialog si negociere.Pe de alta parte,trebuie retinut ca nu toate cauzele sunt susceptibile de a fi solutionate prin mediere.Concret, potrivit potrivit art. 60 din Legea nr. 115/2012, procedura prealabila instantei de judecata va fi obligatorie:
    • in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
      • in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
      • in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
      • in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
      • in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
      • in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
      • in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.
    • Este  simplu și eficient pentru reclamant ca, în loc de conciliere, să continue procedura prin mediere, din următoarele motive:

    • întâi de toate, ședința de informare trebuie parcursă și, ca atare, se alocă deja resurse (de timp, de personal), chiar dacă informarea este gratuită;

    • se economisește timp în continuare, mediatorul fiind cel ce va contacta partea chemată în instanță;

    • datorită pregătirii sale, mediatorul poate desfășura această activitate cu o rată mare de succes;

    • în urma acestei proceduri, există posibilitatea ca disputa să se soluționeze repede, înainte de a fi declanșat litigiul, economisind din nou resurse (de timp, de personal și financiare);

    • dacă neînțelegerile se vor soluționa, acordul de mediere se poate supune încuviințării instanței, economisind și cheltuielile aferente taxei de timbru;

    • timpul în care se derulează întreaga procedură este unul scurt; pentru pregătire, se alocă cel mult 15 zile.

    • DOMENIILE DE INFORMARE
    • Intermedieri financiare

    • Asigurari de viață, de sănătate, medicale,

    • Asigurări de malpraxis

    • Tranzacții imobiliare

    • Transporturi

    • Hoteluri și restaurante

    • Închiriere și leasing (autovehicole, alte mașini și echipamente)

    • Servicii suport pentru întreprinderi

    • Proprietate intelectuală

    • Sănătate și asistență socială

    • Litigii de muncă

    • Recuperări creanțe

    • Executări silite etc

    TIPURI DE CONFLICTE:

    • disputele ivite între societățile comerciale (între profesioniști);

    • conflictele ivite între societatea comercială și persoane fizice;

    • neînțelegerile dintre partenerii de afaceri, dintre asociați ori acționari;

    • disputele dintre angajat și angajator, cu privire la drepturile de care aceștia pot dispune;

    • neînțelegeri ivite din contracte;

    • conflicte privind răspunderea contractuală;

    • conflicte privind răspunedera administratorului SC;

    • în raport cu instanțele, conflicte deja deduse judecății (litigii); etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>